Am lansat manifestul „România vrea autostrăzi” din două motive:

1. Am fost la un pas de moarte pe șoselele din România. Frustrarea s-a acumulat în ani de zile, după ce am parcurs peste 500.000 km la volan pe drumurile nenorocite și însângerate ale țării mele. Am fost la un pas de accident (total nevinovat fiind) de zeci de ori.

Mi-am spus că dacă nu protestez, sunt un laș. Așa că mi-am asumat toate consecințele lansării unui protest împotriva Guvernului.

2. Miile de ore petrecute la volan și imposibilitatea de a ajunge mai repede la spital la Iași, acolo unde mama era pe patul de moarte.

Mi-am asumat un gest riscant și am generat o mișcare națională. Proporția uriașă a manifestului pentru construcția de autostrăzi a depășit orice calcul.

Nu mi-am putut închipui că un act de asumare ar putea să dea naștere la o mișcare de solidaritate fără precedent.

Manifestul #șîeu este cea mai îndrăzneață faptă pe care am făcut-o vreodată. Când mă uit în urmă, sunt copleșit de rezultat, însă mă trec fiorii când realizez la ce riscuri enorme m-am supus prin protestul meu.

1 metru de autostradă este în mod categoric cel mai mare act de curaj pe care l-am făcut. Mă simt un antreprenor curajos și asta îmi dă putere și asumare.

Chiar dacă aveam o situație financiară foarte bună la acea vreme (45 de restaurante, cea mai mare rețea de franciză din România, hotel), am decis să dau foc la poduri și să-mi asum riscurile, care, la acea vreme, erau colosale (Liviu Dragnea era considerat de către BBC „the most powerful man în Romania”).

De asemenea, protestul pe care l-am generat a fost un gest de răzvrătire împotriva nesimțirii întregii clase politice. Sunt profund atașat față de acțiunea mea și nu mi-aș putea concepe firul vieții fără această faptă.