Cel mai vechi vis pe care mi-l amintesc, era să am o bicicletă. Țin minte că îmi doream cu atâta patimă să mi se împlinească visul, încât am înconjurat în genunchi Biserica dorințelor, de la Hagigadar, de trei ori, așa cum cerea legenda.

În timp ce escaladam dealul mănăstirii și-mi juleam până la sânge genunchii, sacrificiu intenționat, ca să cântărească mai mult în fața lui Dumnezeu, îmi imaginam cum „ghidonez” o bicicletă nou nouță. Încă de pe atunci începeam să-mi dezvolt capacitatea de a-mi zugrăvi dorințele în imagini. Mă imaginam în ipostaza realizării celor mai îndrăznețe dorințe. Tata mi-a îndeplinit visul și mi-a cumpărat un Pegas portocaliu, de la Fălticeni.

Apoi am visat să am o sanie, un ninja în miniatură, o rachetă de jucărie, o sabie, Kimono pentru karate, mașinuțe, cât mai multe mașinuțe! Visam să mă înscrie tata la fotbal la stadion. Am visat să am un Renault. Sau un Mercedes E Klasse, diesel, din 97.

În liceu, visam să construiesc o casă și s-o vând. Să fac bani. Să am un BMW. Să merg în America cu Work and Travel. Să urc pe Kilimanjaro. Să am și mai mulți bani.

Să ajung milionar. Să am un hotel. Să fac un film. Să fac un adăpost de câini. Să fac o fântână în Africa. Să ajut mulți oameni amărâți și animale chinuite etc.

Prima dată îi scriam visurile lui Moș Crăciun sau mă rugam cu înfocare lui Dumnezeu. Apoi mă milogeam de mamaia sau de părinți. Într-un final, mi-am scris mie, în caiete: visuri, cât mai multe și tot mai îndrăznețe. Mereu am fost legat de acest fenomen, de acest concept, de această ancoră, de această plasă de siguranță, de această speranță, de acest colac de salvare, visul.

Din copilărie mi-am format obiceiul să visez. Să vizualizez imagini care înfățișau dorințele adânc înrădăcinate în ființa mea. Procesul visării, această nemaipomenită unealtă, m-a ținut mereu în priză, m-a învățat să mă concentrez, m-a motivat, m-a inspirat, m-a împins ca un arc să merg pe calea mea. Visând, mi-am desenat soarta. Mi-am colorat destinul.

De aceea, cred cu înflăcărare în forța uluitoare a visurilor și în capacitatea miraculoasă de a ne schimba viețile în bine.

Am construit un caiet al visurilor și am dedicat ani din viața mea pentru a-i motiva și inspira pe ceilalți să viseze cu curaj și cu asumare. În clipa de față, cel mai mare vis al meu este mă bucur la capacitate și intensitate maximă de visurile împlinite deja.

Pe lângă această aspirație fundamentală, poate paradoxală pentru unii, îmi doresc cu entuziasm să inspir cât mai mulți oameni să viseze măreț, sau să-i învăț să viseze, să-și descopere vocația, misiunea și destinul, într-o lume care nu ne încurajează să trăim viața visurilor noastre.

Acționează, visează și eliberează-ți potențialul enorm cu care te-a înzestrat Dumnezeu!

Eliberează-ți visul și nu renunța la el pentru nimic!