Iluzii răsuflate, care n-au niciun corespondent în viața reală. În realitate, în cuplu e mult rahat parfumat și ambalat în fantezia fericirii. Nu găsesc logica încheierii unei căsătorii în afară de considerente juridice (succesiune, împărțirea bunurilor etc.). Am luat nota 10 în facultate la Dreptul familiei, dar ceea ce este ciudat e că o întreagă ramură de drept stabilește norme legate de căsătorie și divorț, dar niciun alineat referitor la prietenie.

Foaia semnată la starea civilă e o condiție ca să trăiesc fericit până la adânci bătrâneți? Dacă-mi găsesc sufletul pereche, ca să fie garantat pereche este nevoie de o semnătură pe o foaie de hârtie, sub supravegherea unor martori? În caz contrar nu e validată ”iubirea”?

Și după ce am semnat foaia, ce se întâmplă de fapt? Sunt condamnat să-mi refulez orice atracție, orice sentiment, să-mi pun pe viață pofta-n în cui, să-mi cenzurez orice simpatie sau tandrețe.

Faptul că educația sexuală nu există de la cele mai fragede vârste (evident, cu specificul de rigoare și cu explicații adecvate) este motivul pentru care divorțurile și violența sunt într-o creștere exponențială la noi.

Poate că exagerez eu (pentru că îmi plac femeile prea mult) dar trageți voi concluzia și judecați-i pe tradiționaliștii care se opun educației sexuale în școli:
– în România o femeie este bătută la fiecare 30 SECUNDE (de când citești articolul meu, cinci femei au fost bătute).
– marea majoritatea a bărbaților români pretind că ”femeia merită să fie bătută”
– cele mai multe femei românce cred că e vina lor că au fost violate
– 55% dintre români cred că violul poate fi justificat (suntem primii în Europa la această convingere. De pildă, în Suedia procentul e de 6%)
– 25% dintre români cred că ”îmbrăcatul provocator” justifică violul (deci unul din patru oameni care trec pe stradă…)
– 29% cred că hărțuirea sexuală a colegelor nu ar trebui să fie ilegală.