”Salut. Am citit ultimul tău articol și m-am regăsit complet. Sunt student la drept în anul 4. Din anul 2 am o afacere în mediul online care-mi aduce venituri mult peste ce câștigă un avocat chiar și cu zece ani de experiență de la un cabinet mare. Problema mea este că mama tot insistă ca eu să învăț pentru barou ca să am un plan de rezervă. Totodată, pentru mine, anul 2019 în business este o adevărată provocare deoarece voi mai porni încă două afaceri și nu voi avea timp efectiv să învăț pentru barou. Cum m-ai sfătui să o fac pe mama să înțeleagă care e drumul meu și ce mă face pe mine fericit?”

Ștefan Mandachi: În primul rând TU trebuie să fii convins care este drumul tău, înainte să o convingi pe mama că ți-ai găsit drumul. Dacă mai este necesar să aduci probe suplimentare mamei că ai un vis în care crezi cu adevărat, înseamnă că nu dai doi bani pe visul tău sau ai vreun interes ascuns să nu clarifici lucrurile.

Ești laș și te faci vinovat pentru că nu ți-ai făcut cunoscut drumul suficient de citeț. Am senzația că nu îți accepți calea ta și o bagi pe mama la înaintare.

Ultima parte a întrebării pe care mi-o adresezi este de fapt, întrebarea care te tulbură pe tine însuți: ”(cum m-ai sfătui să o fac pe mama să înțeleagă) CARE E DRUMUL MEU ȘI CE MĂ FACE FERICIT?”.

Care e drumul tău și ce te face fericit?

Insinuezi că radiezi cu preocupările tale de antreprenor, per a contrario, orice altceva te face nefericit, corect?

Și atunci, de ce prezumi că pe maică-ta o interesează să fii nefericit? E limpede că nu crezi asta dar te prefaci că pui botu’ la teatrul ei. În fapt, te temi că vei fi nefericit cu titulatura de antreprenor în detrimentul celei de avocat.

  1. ”mama insistă să am un plan de rezervă”

Deacord cu planul de rezervă, dar în cazul ăsta, apucă-te și de facultatea de medicină sau inginerie mecanică, biologia moleculelor, poliție, filozofie. Ca să ai totuși, mai multe rezerve…

Planul de rezervă este o manipulare ca să nu te lase să dai foc la poduri.

Să poți în orice moment să revoci decizia ta (care nu-i umflă ei penele în societate) în favoarea mărețului plan de rezervă. Așa-numitul TĂU plan este de fapt planul EI de rezervă. Ea simte că scapă lucrurile de sub control și te corupe să nu iei decizii absolute ci doar să o fofilezi relativ și revocabil (ca să fiu și eu jurist, ca tine).

Va încerca tot mai agresiv să te deturneze de la obiectivul tău de bogătaș, lăsându-și marje de intervenție. Presiunile (penibile) vor crește, iar după cum prevăd, tu vei corci antreprenoriatul cu avocatura și va ieși un maidanez Imperial de Tomberon.

  1. ”din anul doi am o afacere care-mi aduce venituri mult peste ce câștigă un avocat cu peste zece ani de experiență”

Și eu am început să fac afaceri din anul doi de facultate, dar cifrele tale depășesc mult nivelul la care eram eu atunci. Personal, am căzut în capcană: deși aveam calități evidente de afacerist mi-am înmormântat temporar vocația și am plătit pentru asta.

Cu toate că sunt solidar cu tine și te înțeleg, este absurd cum pui problema, pentru că transmiți ceva de genul: Acum sunt un om liber. Îmi permit să mă bronzez în Dubai, să conduc un Porsche și să mă trezesc când vreau. Dar mama nu crede că sunt fericit. În consecință, am să fiu sclav timp de zece ani și după un deceniu, dacă voi robi îndeajuns și voi pupa în cur pe toții sclavii-superiori, poate voi putea merge liniștit pe plajă la Costinești. Dar merită, pentru că sunt avocat și mama e fericită.”

Faptul că tu îți cuantifici succesul în viață prin raportare la banii pe care îi câștigi în comparație cu un avocat experimentat, denotă că valoarea ta primară este antreprenoriatul.

De altfel, toți avocații sunt antreprenori la bază, dar nu recunosc asta.

La fel și doctorii, psihologii, pompierii, pentru că la finalul lunii trag linie și numără ca și tine, BANII. Dar nu e ușor să fii perceput ca antreprenor. Termenul face parte din aceeași familie lexicală cu ”valutist”, ”bișnițar”, ”profitor”, ”speculant”.

Accentuezi că în anul doi câștigi mai mult decât un avocat cu zece ani experiență dintr-un cabinet mare.

Ești zeflemist și pe bună dreptate sfidezi și desființezi o profesie care nu ți-ar putea alimenta sufletul decât ipotetic, într-un deceniu. Te raportezi cu superioritate justificată pentru că tu ești centrat pe BANI. Concluziile, analizele și curiozitățile tale se justifică și se cântăresc în BANI, nu în diplome. Ironia cu care te compari îți întărește credința că doar ca afacerist te vei simți împlinit.

  1. ”pentru mine anul 2019 în BUSINESS este o adevărată provocare deoarece voi porni încă două afaceri și nu voi avea efectiv timp șă învăț pentru barou”

Așadar 2019 este dedicat pentru BUSINESS… Încă mai ești student la drept? Sper că nu. În caz contrar, vei fi un afacerist mediocru și un avocat trist și epuizat.

Sau poate că ești BATMAN: cu sesiune, licență, barou și cu încă două afaceri în cârcă plus cea precedentă.

Dacă îți dorești atât de intens pe cât susții să fii businessman, de ce nu dai examenele în avocatură după ce vei avea câteva milioane în conturi? Cei trei ani de facultate nu se pierd, dar lunile următoare în care te irosești și te defocusezi, se prăpădesc.

Asigur-o pe mămica ta că vei ajunge avocat imediat după ce ajungi milionar în dolari. Deci, dacă te susține să îți atingi țelul cât mai repede, la fel de repede i se îndeplinește și ei visul. Asta dacă vrei să-i cânți în strună. Chiar tu spui că nu vei avea efectiv timp, de aceea nu mă miră că deja ești panicat.

În ceea ce mă privește aș renunța de mâine la facultate pentru afaceri. Totuși fii precaut, inteligent, diplomat și persuasiv  în așa măsură încât să nu o rănești pe mama ta și să o convingi că iubești ceea ce faci (și pe ea, desigur). Îți garantez că mama ta vrea să te vadă FERICIT așa cum TU percepi fericirea.

P.S.: Eu aș da toate afacerile, diplomele și facultățile ca să ma mai certe, măcar o singură o dată, MAMA.