Una dintre cele mai mari frici ale oamenilor de afaceri este să delege sarcinile.
Un antreprenor începător (1-2 ani) este temător și sceptic când este pus în situația de a preda responsabilitățile către o altă persoană.
Fie din motive financiare, fie din egocentrism sau poate din neștiință, patronul-debutant nu va organiza firma pe departamente la începuturile afacerii.
El va fi ”one man show”.
El centrează, el dă dă cu capul, el fluieră offside. Își dă seama că e prost bâtă în unele arii, dar se încăpățânează să se supraevalueze până ce se convinge că e suficient de bun, sau măcar mai bun decât alții, care i-ar solicita bani pentru serviciul alocat.
La fel procedează și regizorul debutant.
El este director de imagine, scenarist, face casting, alege locațiile, este gaffer, best boy, electrician, sound mixer și editor, și de cele mai multe ori actor (principal).
El joacă.
Într-o mână ține camera și cu cealaltă dă indicații în platou.
Antreprenorul începător hotărăște exclusiv și unilateral, neîncrezător în competențele altora. Astfel:
-
- stabilește achizițiile de mărfuri, decide care sunt furnizorii sau care dintre ei merită păstrați
- dă telefoane și răspunde la toate apelurile
- postează pe facebook
- face plățile, completează ordinele de plată și le duce personal la ghișeul băncii
- negociază totul în raport cu ceea ce simte că se potrivește situației în acord cu propriile talente de negociator
-
- configurează strategia de marketing, inventează reclame, face afișe în photoshop
- decide politica de resurse umane adică intervievează candidații și îi sortează; el îi educă, el îi penalizează, el îi dă afară, dar le oferă parental și sfaturi înțelepte dacă e cazul (de cele mai multe ori găsește prilej)
- este juristul, avocatul, psihologul și recuperatorul de creanțe în firmă
- stabilește regulile de management și se autointitulează ”omul din spatele cortinei”
Pe scurt, antreprenorul este acționar, manager și administrator. Și șofer și bossu’ mare.
De asemenea, regizorul produce inițial filmul, îl finanțează, de multe ori îl montează și editează. He is the one.
Ambii subiecți conștientizează însă mult mai târziu când dețin o afacere foarte mare sau când au creat o film-capodoperă, cât ar fi economisit, cât ar fi evoluat si cu cât și-ar fi facilitat progresul dacă ar fi delegat la timp din responsabilități.
Cu toate astea, în majoritatea cazurilor, atât regizorul cât și afaceristul nu au de ales. Nu au resurse. Dacă nu ar începe așa, cel mai probabil nu ar începe niciodată.
Atât o afacere bine organizată pe departamente în faza de început, cât și un film (scurtmetraj de maxim 15 minute) produs la modul profesionist, necesită minim 50.000 euro.
Regizor sau antreprenor, ambii se ancorează în multitasking, pentru că ”să fii bun la toate” în acest stadiu și la acest nivel de dezvoltare înseamnă salvare de la înec.
La început nici nu te interesează că în viitor vei delega competențe. Poate o faci, poate nu. Tot ceea ce te interesează ca regizor sau antreprenor este să faci filmul/ să câștigi banii. Orice mică reușită înseamnă supraviețuire.
Până la un anumit nivel activitatea dă roade, în sensul în care poți face și un film(uleț) care să atragă atenția și poți face și o afacere care să aducă bani. Dacă însă te autodepășești, dar continui să fii și calul de la căruță și birjarul în același timp, vei pedala (în gol) la același nivel. Devii plictisit de singurul carburant care te împinge la cele mai mari sacrificii: pasiunea.
Nu există antreprenor de mare succes care să nu delege din atribuții (pe care, de altfel, le cunoaște foarte bine). Nu există afacere de milioane de euro fără să se aplice principiul delegării sarcinilor. Nu există nici regizor serios care să nu-și fundamenteze filmul pe delegarea unor manopere esențiale către departamente conduse de oameni mai bine pregătiți decât el.
Nu există film mare sau afacere importantă fără echipe solide în spate.
Delegarea competențelor la momentul potrivit înseamnă libertate și succes pe termen lung.
Producția unui film profesionist (metoda) este o sursă de informație excelentă pentru cei care vor să creeze o afacere la nivel mare. Analizând modul în care se face un film, înțelegi tiparele și logica prin care se poate construi un mega business.
La cinematograf, vizionezi un film bun care te captează. Pe tot parcursul filmului ești într-un soi de transă hipnotică din care ești scos la final. Cu zâmbetul pe buze, citești numele regizorului (dacă mai apuci), te ridici, te scuturi de popcorn și pleci.
Ultimul lucru la care te gândești este mega-echipa din spatele camerei. 99.9% dintre spectatori ignoră cu desăvârșire echipa filmului. Nu mai contează cine a scris muzica sau cine a ales decorurile, cine a propus actorii, cine a încheiat contractele sau cine a configurat designul costumelor. NU EXISTĂ film fără echipe.
Ții minte numele filmului și în cel mai fericit caz numele regizorului. Restul sunt fraieri, nu contează. De aici se perpetuează tradiția că doar cei din vârf contează, că doar unu’ le face pe toate.
Într-o afacere serioasă, salahorii contează. Cu cât înțelegi mai rapid că delegarea de responsabilități către ”salahori” te duce mult în sus, cu atât vei face din delegare unul dintre cele mai importante procese din companie. Pentru că poți fi Big Boss doar dacă în spate furnicăresc echipe de ostași care sunt încurajați, respectați și împuterniciți să facă ceea ce tu deja NU mai poți să cuprinzi.
Dacă un antreprenor începător se teme când este pus în situația de a preda responsabilități, ce ne facem însă cu ditamai moșneagul-afacerist, care și după o eternitate continuă să dribleze tot de unul singur? Răspunsul este simplu: 1% din populația lumii deține jumătate din averea globală, iar jumătatea cea mai săracă deține 1% din averea totală.
10% dintre afaceriști dețin 90% din bogăția totală a planetei.
