Și iaca am ajuns și-n Botoșani… Unii îl alintă Boston În comuna Santa Mare. Am bătut la picior cinci sate. Cu ce ne mai băgăm în seamă? Păi am dotat un dispensar sătesc cu echipamente medicale EKG, electrocardiograf etc. Dar partea mea preferată e când donăm laptopuri pentru copiii care au aripile frânte întrucât nu
Acum câteva zile, doi copii (educați într-un sistem de învățământ bolnav, care nu alocă nicio silabă drepturilor animalelor) au lovit un cățeluș întruna în burtă și în cap, până ce a făcut hemoragie și a murit cu limba scoasă. Nu demult, alți copii au aruncat de pe bloc un câine viu. Ieri, un alt cretin
1. Mâine se (re)deschide singurul hotel de patru stele din Suceava, Mandachi Hotel & Spa. De fapt e de cinci stele, dar trecem peste amănuntul ăsta. Mai există unități de cazare care își trântesc pe hotel ”patru stele” dar de fapt, una sau două sunt căzătoare. Rețineți aspectul ăsta! 2. Deși guvernul ignoră cu desăvârșire
În 1995, Elon Musk termină facultatea și devine un simplu inginer. Se înscrie apoi la un doctorat în fizică dar realizează la timp că diplomele sunt de multe ori foi de hârtie inutile, care validează social, așa că-i lasă pe alții cu titlurile și onorurile iar el se apucă de afaceri. Își deschide o firmă
Dați pe silențios telefoanele, puneți-vă căștile și ascultați în tihnă, cu sonorul TARE (ca să auziți cât mai clar capodopera muzicală compusă gratuit pentru Suceava, de către Codrin Lazăr)! Acum câteva luni, am ajuns la o concluzie: DOAR EDUCAȚIA POATE REPARA ROMÂNIA! Pe atunci (ce departe par vremurile alea…) mi-am propus să strâng donații
Mă sună un doctor din ”linia întâi”. Îl știu de 26 ani, am copilărit împreună. Când mă doare câte ceva, (uneori fac din țânțar armăsar, alteori chiar e grav) îl sun alarmat. Are un har de a mă calma atunci când am probleme medicale și astfel reușește mereu să detensioneze verdictele doctoricești. Acum vreo zece
Pentru acei cretini irecuperabili care susțin că mi-am pierdut dreptul la opinie pentru că am militat pentru autostrăzi (ca atare, până mor, trebuie să nu mai deschid gura pe alte teme/subiecte) iată că revin în forță cu zece povățuiri: 1. Nu te zgârci la SĂPUN și SPIRT! Folosește-le în exces! Dezinfectează în surplus ghearele, volanul,
MURĂ-N GURĂ! Asta așteaptă românii. Știe careva vreun sinonim pentru ”mură-n gură”? Ne spune DEX: ”a-i da cuiva aproape integral soluția unei probleme pe care ar trebui s-o rezolve singur”. Poftiți: o acțiune gata redactată, gratuită (dar muncită de alții) și aplicabilă din secunda doi, prin care nu mai dai ochii peste cap, ci acționezi