Cel mai profund dialog legat de vocație, visuri, speranțe, curaj, viață, moarte și asumare pe care l-am auzit în toată viața mea de când m-am născut, a avut loc în septembrie 2020, când un copil de 19 ani, a venit de la Sibiu până la Suceava într-o ultimă încercare de a lupta pentru viață. Pe atunci, am crezut că e încă un clip caritabil ca multe altele și nici nu credeam cu adevărat în inițiativa mea. Am filmat, am regizat, am montat și mi-am văzut de viața mea agitată. Românii au ajutat. Mult. Datorită lor, Sebi a mers în Turcia, să se ia în piept cu moartea în numele visurilor lui. Și dacă nu le-am mulțumit niciodată, o fac acum, din străfundurile ființei mele. Din toată ”afacerea” m-am ales cu un prieten. Cu care vorbeam rar, când îmi aminteam…
12 noiembrie 2020
Ștefan: Frățioare, vreau să facem omul de zăpadă! 50 oameni în toată țara, facem turneu.
Sebastian: La anul, din păcate. Pe 24 decembrie 2020 sunt programat pentru CT, deci nu urmează să vin acasă prea curând.
Ștefan: OK Bro. Sunt cu tine.
Sebastian: Îmi pare rău că trebuie să-mi încalc promisiunea, dar sunt constrâns de situație. Când vin acasă, dacă mai e zăpadă, facem oamenii de zăpadă.
Ștefan: Va fi (zăpadă).
Sebastian: Bun, atunci așa rămâne.
14 noiembrie, 2020
Ștefan: Bro, ce faci?
Sebastian: Buimac de la chimioterapie. Tu?
Ștefan: Bro, pe la Suceava.
24 noiembrie 2020
Sebastian: Salut, cum ești? Ocupat cu sesiunile de antreprenoriat?
Ștefan: Salut, Sebi. Ce faci?
Sebastian: Am dormit un pic.
Ștefan: Rezistă, frate!
25 noiembrie 2020
Sebastian: E GREU, DAR TREBUIE!
Ștefan: Hai frate!
28 noiembrie 2020
Ștefan: Bro
Ștefan: Cum ești?
—————————————————–
