N-am ce face și (din nou) citesc știri despre (Auto)strada Moldovei. Îmi sar în ochi câteva cuvinte atât de optimiste încât mă încearcă un surâs calm:  ”studiu de fundamentare”, ”studiu de fezabilitate”, ”indicatorii tehnico-economici”. Aflăm cu lacrimi în ochi de bucurie că vom avea autostradă la Suceava până în 2026. DOUĂ MII DOUĂZECI ȘI ȘASE!!!  :)))))))))))

În 2008 se băteau cu pumni-n că vom avea o stea de autostrăzi în toată România până în 2016. Am stat zen cu toții, cu botul pe lăbuțe, timp în care au murit nevinovați pe drumuri prieteni, colegi, rude.

Din 2008 China, Dubai, Polonia, Ungaria, Croația, Cehia, Slovenia s-au construit sute de mii de km.

Nu fac politică, nu sunt activist, nu fac parte din nicio organizație, mișcare sau asociație. Sunt Ștefan Mandachi. Nici cel mai frumos, nici cel mai corect, nici cel mai fericit om. Dețin o companie cu 450 de salariați pe care am construit-o de la ZERO.

Dacă-i spun unui angajat că îi ofer condiții mai sigure, mai bune și mai bănoase începând cu 2026, îmi dă și două palme și pleacă de ieri din firmă. În schimb, Statul îmi cere fix pe 25 să achit integral, pe loc, taxe și impozite dar îmi oferă condiții normale din 2026.

Am restaurante în toată țară așa că transportul costă, durează și contează.

În firmă avem posturi gârlă, de la Director general până la Măturător. În ordine ierarhică, fiecare salariat se subordonează superiorului, iar superiorul șefului său și tot așa. Avem instalatori, șefi de raioane, magazioneri, contabili, auditori, șefi de departamente, manageri locali, manageri zonali, inspectori, directori generali, directori executivi, etc.  În această ierarhie, multe dintre persoanele care lucrează pentru compania mea nu le cunosc și nu le-am văzut niciodată. Eu locuiesc în Suceava, dar am oameni care lucrează în Turnu Severin sau Constanța, cărora, din păcate, nu am reușit încă să le strâng personal mâna.

Asta și din cauză că de la Târgu Jiu la Botoșani faci 15 ore cu mașina.

Dacă un magazioner din Pitești are o problemă, o raportează superiorului său și de cele mai multe ori, problema se rezolvă fără să aud despre ea vreodată. Dacă există divergențe (și sigur există) șeful de locație le rezolvă conform procedurilor sau intuiției și viața merge mai departe fără ca eu să aud despre situație.

Dar ce se întâmplă dacă un paznic din Botoșani nu își primește salariul? Nu mai critică managerul de locație. Nu mai acuză contabilul, managerul zonal, administratorul… Mă acuză pe mine pentru că nu e plătit (chiar dacă nu m-a văzut în viața lui).

Ca atare, toți superiorii paznicului  se evaporă, se diluează și rămân EU în ținta și vizorul lui. În raza sa de atac. Asta este valabil de la primul la ultimul salariat.  Și mi se pare foarte corect. Este firma mea, de care răspund.

Trebuie să fiu în primul rând preocupat ca ultimul angajat din cei 450 să-și încaseze banii, apoi achit integral și la timp taxele la stat, tva, impozite, cote și restitui creditele. Abia apoi mă gândesc la profitul firmei, după care la dividendele mele și în cele din urmă cum să reinvestesc banii. Asta dacă au mai rămas și de reinvestit. Eu trebuie să-mi toc creierii cum fac banii, cum îi păstrez, cum îi împart cu salariații și cum îi multiplic. Apoi mecanismul continuă și se repetă.

Conduc compania mea de șapte ani. Cine este responsabil pentru toate performanțele? Cine este vinovat pentru toate pierderile, lacunele, dezordinea, haosul, risipa? EU. Atât Vinovatul cât și Lăudatul au nume și prenume: Mandachi Ștefan.

Așa cum eu decid în srl-ul meu, așa și o mână de oameni au decis pentru ”srl-ul”  România.

Din 1989 astăzi trăim cel mai prosper moment al istoriei României. Dar cel mai prosper moment al istoriei trăiesc 90% din țările lumii. De aceea, când se amestecă autostrăzile cu justificarea că suntem în cel mai bun moment al istoriei sunt luat de prost.

Nu c-aș fi foarte isteț, dar eu mă refer strict la subiectul ”autostrăzi”.  Într-un singur an în România mor 2000 oameni în accidente rutiere. Mai mult decât au murit la revoluție. Conform statisticilor cei mai mulți dintre ei mor în Suceava, județul în care locuiesc și eu.

Pe cale de consecință, eu trăiesc în cea mai riscantă zonă din Uniunea Europeană din punct de vedere rutier.

Din două mii de oameni, măcar unul moare nevinovat pe drumuri! De ce să moară un om nevinovat din cauza drumurilor? Nu vreau să stau la doi metri sub pământ, așa că mă întreb, în SRL-ul numit România, cine anume se face vinovat pentru că n-am un singur centimetru de autostradă în Moldova și riscul de a deceda nevinovat în trafic este cel mai ridicat?

Există vinovați cu nume și prenume pentru toți nervii pe care mi i-am făcut pe șosele de 15 ani de când am permis de conducere?

Există nume și prenume pentru că mi s-a pus viața în pericol sau că am stat la volan ani în plus? Că mor oameni nevinovați? Că pot fi strivit de tiruri, că-mi cad bariere în cap pe drum botezat ”EUROPEAN”? Că pot călca eu la rândul meu pietoni, căruțe, pisici, câini?

Îmi vine să vomit când aud că vinovații sunt miniștri, autorități, direcția cutare, secretarul de stat, regia de drumuri, primăria nu știu care, regii șoselelor, etc.

La mine în firmă nu răspunde recepționerul că electricianul nu și-a primit banii, ci eu răspund.

După acest raționament, e la mintea cocoșului: vinovați pentru că eu risc să crăp pe drumuri în 2019 sunt 19 oameni: 4 președinți și 15 prim-miniștri. La fel de ticăloși! Nu este nicio diferență între ei. 19, fără nicio excepție, de la primul la ultimul.

Pe de altă parte România se află în cel mai dezvoltat moment din punct de vedere economic din istoria sa și datorită celor 19. Dar și datorită MIE, datorită ȚIE, datorită NOUĂ. Dar aici nu vorbim despre economie ci despre AUTOSTRADĂ. Care ar putea să tripleze puterea noastră economică. România și Tările Române au suferit cumplit pe pe parcursul istoriei și în numele aceste crunte suferințe merită să risc să-i identific fără frică pe cei vinovați.

De vorbe și scuze sunt sătul așa că am făcut ceva concret:

– am printat peste TREI milioane de afișe pe care le-am livrat clienților pe tăvile din restaurantele din toată țara, imprimate cu ROMÂNIA VREA AUTOSTRĂZI.

– am tipărit alte milioane de șervețele personalizate cu ROMÂNIA VREA AUTOSTRĂZI, pe care le transport spre restaurantele din țară cu camioane care circulă pe străzi mai proaste decât în Bosnia Herțevogina.

Deocamdată nimeni nu m-a încurajat. Unii mi-au blocat afișele, dar nu mă opresc pentru nimic în lume!